gandul – Descoperire neaşteptată într-o biserică antică din Betleem

Silvia Starinieri, un tânăr tehnician de restaurare a folosit o cameră termografică şi a trecut cu ea de-a lungul pereţilor din ipsos din Biserica Naşterii, locul de naştere al lui Iisus Hristos, iar ulterior a observat o formă interesantă.

Un înger a fost ascuns timp de secole, sub straturi de tencuială. Acum, însă, îngerul făcut din mozaic a fost descoperit şi este în curs de restaurare, scrie Descoperă.

Starinieri şi colegii săi au început să îndepărteze tencuiala cu migală, de unde a apărut o faţă radiantă, iluminată de sidef.

”Când echipa a văzut primele dale aurii ale unui nimb sclipitor a fost un moment foarte emoţionant”, povesteşte Starinieri.

Sub tencuială se ascundea un înger de 2,40 metri înălţime. Considerat pierdut timp de secole, îngerul a fost redescoperit acum şi s-a reunit cu alţi şase îngeri care veghează asupra pelerinilor în una dintre cele mai vechi biserici ale creştinismului.

După mulţi ani de neglijare, la basilica veche de 1.700 de ani au început lucrări de renovare. Lipsa de întreţinere a lăsat mozaicurile preţioase ale bisericii ascunse sub straturi de praf şi funingine sau distruse de apa de ploaie, care s-a scurs de pe acoperişul neetanşat. Cu toate acestea, mozaicurile care au supravieţuit au apărut cu un luciu atât de puternic încât era dificil să se creadă că au fost create în urmă cu aproape 1.000 de ani.

“Pentru această operă, avem nevoie de cele mai pricepute mâini”, spune Giammarco Piacenti, CEO al companiei de restaurare Piacenti.

Restaurarea mozaicului face parte din prima revizuire cunoscută a bisericii din 1479. Un oficial palestinian a avertizat în 2011 că biserica se confruntă cu un risc periculoas “de prăbuşire a grinzilor”, iar Naţiunile Unite au declarat biserica un sit pe cale de dispariţie al Patrimoniului Mondial în 2012.

Read the complete article on gandul.info